ACTUALIZARE - 21:35
Cu puţin timp în urmă cele două aeronave ale companiei Wizz Air, cu baza pe Aeroportul Suceava, au aterizat, venind de la Roma şi Bologna (cea din urmă după o primă încercare ratată de aterizare), urmând a efectua zborurile din această seară spre Londra (Luton) şi Milano (Bergamo).
ACTUALIZARE - 17:30
În cazul în care vizibilitatea va permite aterizarea celor două aeronave cu baza pe Aeroportul Suceava ale companiei Wizz Air (care zboară la acest moment către Bologna şi Roma), zborurile din această seară spre Londra (Luton) şi Milano (Bergamo) sunt programate a decola la orele 21:50, respectiv 22:00.
ACTUALIZARE - ORA 17:00
Aeronava companiei Ryanair care a aterizat în jurul prânzului la Cluj, a reuşit acum să aterizeze pe Aeroportul Suceava, după o prima încercare de aterizare ratată. Aceasta va prelua pasagerii şi va zbura spre Veneţia (Treviso).
Deasemenea una dintre aeronavele cu baza la Aeroportul Suceava a companiei Wizz Air, a aterizat de la Iaşi şi va prelua pasagerii pentru zborul spre Bologna.
ACTUALIZARE - ORA 15:00
Aeronava companiei Ryanair care dimineaţa a aterizat la Bucureşti (Otopeni), a reuşit acum să aterizeze pe Aeroportul Suceava, de unde va prelua pasagerii şi va zbura spre Manchester.
Deasemenea aeronava companiei Wizz Air, care dimineaţa a aterizat la Bacău, a reuşit acum aterizarea pe Aeroportul Suceava de unde va prelua pasagerii pentru zborul spre Roma (Fiumicino).
Echipajul aeronavei RYANAIR care efectuează zborul Veneţia (Treviso) - Suceava a luat decizia de a ateriza la Cluj, după o încercare nereuşită de aterizare pe Aeroportul Suceava.
Echipajul aeronavei TAROM care opereaza zborul Bucureşti (Otopeni) - Suceava şi care luase iniţial decizia de a zbura direct spre Iași, a reuşit aterizarea pe Aeroportul Suceava.
ACTUALIZARE - ORA 13:20
Echipajul companiei Wizz Air care efectuează zborul Memmingen (Munchen Vest) - Suceava a luat decizia de a ateriza la Iasi, după o încercare nereuşită de aterizare pe Aeroportul Suceava.
Echipajul companiei RYANAIR care efectuează zborul Manchester-Suceava a luat decizia de a ateriza la Bucureşti (Otopeni).
Echipajul aeronavei TAROM care opera zborul Bucureşti (Otopeni) - Suceava a luat decizia de a zbura direct spre Iași. Pasagerii vor fi transportati la/de la Iași cu autocarul.
ACTUALIZARE - ora 11:00
Zborul companiei aeriene Wizz Air de la Suceava către Londra (Luton) a fost anulat. Pasagerii vor fi reprogramati pentru alte zboruri din următoarele zile de la Suceava sau rerutati la zboruri de pe alte aeroporturi din țară.
Deasemenea compania aeriană oferă cazare pentru această seară pasagerilor care doresc.
După cum vă anunţam şi în comunicatul de presă de ieri, urmare a unei uşoare îmbunatăţiri a condiţiilor meteorologice, respectiv o creştere a vizibilităţii, traficul aerian a fost parţial reluat în a doua parte a zilei de ieri, pe Aeroportul Suceava.
În continuare, pe parcursul nopţii, au aterizat 2 zboruri pe Aeroportul Suceava, zborul companiei Tarom de la Bucureşti (Otopeni)şi zborul companiei Wizz Air de la Londra (Luton).
Zborul companiei Wizz Air de la Milano (Bergamo) a fost deviat pe Aeroportul Bacău datorită scăderii din nou a vizibilităţii pe Aeroportul Suceava.
Pasagerii de la Bacău au fost preluaţi cu autocarele şi transportaţi la Suceava. În dimineaţa acestei zile au decolat 2 zboruri de pe Aeroportul Suceava: zborul companiei Tarom către Bucureşti (Otopeni) şi zborul companiei Wizz Air către Memmingen (Munchen Vest).
Din păcate operaţiunile au fost suspendate din nou datorită vizibilităţii scăzute.
Vă vom informa, prin noi actualizări la acest comunicat, cu privire la evoluţia traficului aerian din această zi pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava.